Ziua Naţională a Alimentaţiei şi a Combaterii Risipei Alimentare – 16 Octombrie 2019

 
La data de 16 octombrie 2019 va fi celebrată ZIUA NAŢIONALĂ A ALIMENTAŢIEI ŞI A COMBATERII RISIPEI ALIMENTARE. Alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane iar cu această ocazie atragem atenţia întregii societăţi asupra problemei siguranţei şi a risipei alimentare.

În 16 octombrie 2019 DSP Teleorman organizează campania de celebrare a zilei naţionale a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare în cadrul subprogramului de promovare a unui stil de viaţă sănătos al Ministerului Sănătăţii.

Parteneri în realizarea campaniei sunt: reteaua de asistenta medicala comunitara, administratia publica locala, cabinetele medicale scolare, unitatile de invatamant, cabinetele medicale individuale.

Risipa de alimente este o problemă mondială care a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare pe agenda publică şi politică din ultimii ani.Importanţa acestui subiect va continua să crească, în special având în vedere nevoia de a hrăni o populaţie mondială aflată în creştere.

Asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, este obligaţia fiecărui stat. Problema securităţii alimentare, a accesului populaţiei la produse agroalimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Asigurarea securităţii alimentare pentru toţi indivizii, contribuie la liniştea socială, la stabilitate şi prosperitate

Scopul campaniei este o initiativa de informare şi de conştientizare a publicului larg privind problema siguranţei şi a risipei alimentare la noi în ţară.

Sloganul campaniei: Opriţi risipa alimentară! Împreună să  păstrăm planeta verde!

Obiectivele principale ale campaniei sunt: creşterea rolului şi a gradului de informare şi implicare a societăţii civile şi a publicului larg în realizarea şi implementarea politicilor publice în domeniul reducerii risipei de hrană din România şi asigurarea siguranţei alimentelor; promovarea pe agenda guvernamentală şi parlamentară a măsurilor privind reducerea risipei de alimente în România; conştientizarea decidenţilor politici asupra necesităţii aplicării urgente a Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare şi a normelor de aplicare ale acesteia.

MESAJE CHEIE:

Împreună să păstrăm planeta verde!

Lupta contra risipei alimentare este o  urgenţă mondială.

Cumpărând cu chibzuinţă, salvăm planeta.

Donaţi ce nu consumaţi!

Folosiţi surse de apă şi materii prime sigure!

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi evaluarea rezultatelor campaniei.

La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Directia de Sanatate Publica Teleorman, prin Compartimentul Evaluarea si Promovarea Sanatatii.