Ziua Mondială a Diabetului – 14 noiembrie 2018

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Teleorman celebrează Ziua Mondială a Diabetului, în data de 14 noiembrie 2018.

Ziua Mondială a Diabetului (ZMD) are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie,

la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Această zi este marcată la nivel internaţional de toate asociaţiile membre IDF, de furnizorii de servicii de sănătate şi de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare despre diabet; ZMD reprezintă o oportunitate globală de sensibilizare şi de inducere a schimbării în prevenirea bolii şi a accesului la testare şi tratament.

Raportul global al OMS privind diabetul zaharat oferă o imagine de ansamblu asupra bolii, interventiile disponibile pentru prevenirea si gestionarea diabetului zaharat si recomandările pentru guverne, persoane fizice, societatea civilă si sectorul privat.
Strategia globală privind dieta, activitatea fizică si sănătatea completează munca OMS în domeniul diabetului, prin canalizarea pe abordări populationale pentru promovarea alimentatiei sănătoase si a activitătii fizice regulate, iar astfel, de reducere a problemei globale legată de obezitate si persoanele supraponderale.

În prezent, la nivel mondial, trăiesc peste 425 milioane de persoane (20-79 ani) cu diabet, iar cele mai multe din aceste persoane cu diabet tip 2 (352 milioane), care poate fi prevenit prin activitate fizică regulată, dieta sănătoasă, echilibrată si promovarea unui mediu sănătos de viată.

Conform studiului PREDATORR „Prevalenta diabetului si prediabetului în populatia adultă din România”: în anul 2017 la o populaţie adultă de 14382000 erau înregistrate 1785300 cazuri de diabet la adulţi cu vârste între 20 si 79 de ani, cu o prevalenţă a bolii de 12,4%.

La nivelul judetului Teleorman,statisticile sunt urmatoarele:

  • In anul 2016 s-au raportat 1959 cazuri noi de imbolnaviri iar la finele anului au ramas in evidenta 15 882 bolnavi
  • In anul 2017 s-au raportat 1751 cazuri noi de imbolnaviri, iar la finele anului au ramas in evidenta 15 961 bolnavi.
  • In anul 2018, pe primul semestru s-au inregistrat 1019 cazuri noi de imbolnavire, iar bolnavi aflati in evidenta sunt 16 354 cazuri comparativ cu anul 2017, sem.I cand s-au inregistrat 846 cazuri noi de imbolnavire, iar bolnavi aflati in evidenta au fost 15 936 cazuri.

Deoarece în multe cazuri diabetul zaharat rămâne nediagnosticat, numărul persoanelor care au diabet ar putea fi mult mai mare.

     CAMPANIA ZMD 2018-2019: ”FAMILIA ŞI DIABETUL”

A fost aleasă o perioadă de doi ani pentru o aliniere a campaniei la planul strategic actual al IDF si pentru a facilita planificarea, realizarea, promovarea si participarea.

Materialele si actiunile pe care le vom realiza în timpul campaniei vor urmări: cresterea constientizării despre impactul pe care îl are diabetul asupra familiei si reteaua de sprijin pentru cei afectati, precum si promovarea rolului familiei în managementul, îngrijirea, prevenirea si educatia despre diabet.

Familiile joacă un rol-cheie în abordarea factorilor modificabili de risc pentru diabetul tip 2 si e nevoie să beneficieze de educatia, resursele si mediul necesare unui stil de viată sănătos.

În România, campania cu sloganul ” Diabetul preocupă fiecare familie” este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Directia de Sanatate Publica Teleorman.

Vor fi derulate urmatoarele actiuni:

  • 12 noiembrie: Clubul Pensionarilor Alexandria
  • 14 noiembrie:Policlinica Rosiorii de Vede
  • 16 noiembrie:Colegiul National ,,A.I.Ghica’’Alexandria
  • 20 noiembrie:Caminul de batrani Rosiorii de Vede
  • 22 noiembrie:Liceul Teoretic Zimnicea
  • 27 noiembrie: Policlinica Zimnicea
  • 29 noiembrie:Policlinica Alexandria.

Totodata, in perioada 12-29 noiembrie , vor fi desfasurate actiuni de catre asistentii medicali comunitari in localitatile:Crevenicu, Talpa, Ciuperceni, Poeni, Furculesti, Botoroaga, Vedea, Segarcea Vale, Traian, Maldaeni, Alexandria, Turnu Magurele, Gratia, Videle, Zimnicea, Troianul, Islaz.

Multumim partenerilor pentru colaborare !

 

Contact:
Telefon: 0247311221 / 0247311354;
Website: www.dsptr.ro.

Biroul de presa

 
Documente atasate: